Oamenii presupun că dacă s-au născut într-o anumită familie, în mod automat sunt compatibili cu cei din familie.
De fapt, nu este asa – nu întotdeauna se întâmplă ca un copil să fie compatibil cu părinții și frații săi.
Și când se întâmplă așa ceva, acelui copil îi este rușine că nu este ca ceilalți, că nu este “normal”, și poartă cu el această traumă și ca adult. El ajunge într-o relație cu un partener incompatibil și suferă până când înțelege ce se întâmplă, își vindecă trauma din copilarie și abia apoi poate să-și găsească un partener potrivit.
Copiii care au fost incompatibili cu cei din familia în care s-au nascut s-au simtit respinși: au fost ironizați, li s-a reproșat că sunt așa cum sunt, că nu sunt “normali”, au fost făcuți de rușine și, ca atare, au simțit că nu sunt iubiți așa cum sunt, că nu sunt acceptați, că nu sunt destul de buni. Ei ajung niste adulți care își doresc cu disperare să aibă pe cineva care să-i iubească, pe cineva care să-i vrea/accepte așa cum sunt, pe cineva cu care să aibă o conexiune afectivă.
Dacă intră într-o relație de cuplu, au tendința să se agațe de ea și de partenerul lor cu disperare - nu sunt dispuși să renunțe la relație pentru nimic în lume, indiferent dacă există sau nu compatibilitate cu partenerul lor.
Sunt atat de “însetați” după conexiunea afectivă cu o altă persoană, încât preferă să “bea otravă” (adică să fie într-o relație toxică / incompatibilă), decât să nu bea deloc.
Problema cea mai mare pentru acest tip de oameni este că atrag parteneri care au și ei o traumă: sunt oameni care în copilărie au fost obligați să renunțe la cine erau ei cu adevărat, pentru a fi compatibili cu unul dintre adulții din familia lor, pentru că altfel ar fi ieșit cu scandal – și ei nu suportă lipsa de liniște/ armonie.
Astfel de persoane nu au nicio idee cine sunt, deci nu pot fi autentice. Ele însă percep relațiile ca fiind sufocante și de aceea au tendința să își țină partenerii la distanță, emotional vorbind și nu numai.
Ca atare, acest gen de relații devin unele de incompatibilitate extremă, în care ambii parteneri funcționează de la nivelul propriei traume din copilarie: unul dintre ei se va simți captiv în relație, sufocat, iar celălalt se va simti permanent respins.
Și ambii vor fi nefericiți.
