24.6.22

LEGENDA FERICIRII

  Fericirea este o stare mentală de bine, caracterizată prin emoții pozitive sau plăcute, de la mulțumire la bucurie intensă… Fiecare îşi culege fericirea de acolo de unde o seamănă şi nu uita … îţi trebuie puţine lucruri ca să fii fericit cu adevărat!.

     O legendă spune că pe timpul Greciei antice, zeii s-au gândit să ascundă fericirea. Unul dintre ei a spus că cel mai înalt vârf de munte ar fi locul potrivit, dar și-au dat seama că omul poate ajunge acolo. Alt zeu a spus că fundul oceanului ar fi locul perfect, dar nu era cea mai bună idee iar al treilea a propus să ascundă fericirea în inima fiecărui om, că acolo va fi foarte greu de găsit.

     Fericirea este mai mult decât un cuvânt, fie că el este nirvana sau alt astfel de sinonim... este zâmbet, ochi luminoși și prietenoși, e acea frunză desprinsă de pe ram plutind în derivă până la pământ, e că existăm!

Nimeni și nimic nu trebuie lăsat să ne tulbure sufletul și acea stare profundă de bine și, de aceea se zice că un optimist trăiește mai mult decât un pesimist și chiar atrage multe chestii benefice pentru el. Creierul nostru e universul nostru... viața e un paradox, azi ești, mâine nu se știe! 

    Deci de ce să nu dăruim un zâmbet, o vorbă bună, o îmbrățișare … Trebuie să învățăm să fim buni, să iubim, să iertăm, să dăruim și, nu în ultimul rând… să fim oameni! Doar atunci când vom învăța toate aceste lucruri, vom găsi și fericirea adevărată! 

     Fericirea o găsim în lucruri mărunte și este întotdeauna la îndemâna noastră pentru că... un cuvânt frumos, un zâmbet cald și mai ales o îmbrățișare tandră valorează cât un răsărit de soare și … chiar mai mult decât atât!

    Și, tine minte un lucru: vei fi fericit/ă doar lângă omul alături de care poti să fii așa cum ești tu însuți

22.6.22

Nu datorezi nimănui, nimic!

 "Nu (mi) mulțumi "cu recunoștință!"

 Nu datorezi nimănui, nimic!

Nu (mi) spune "namaste"! Nu recunosc acest salut..., nu e din ADN-ul meu, sau al acestor locuri!

Nu (mi) mulțumi "din inimă", sau "din suflet!"

Inima e a ta, păstrează-o și prețuiește-o!

Sufletul e Esența ta, Lumina ta, Prețul tău! Protejează-l cu toate puterile tale!

Nu (mi) mulțumi cu mâinile împreunate a rugăciune (emoticon)! Nu te inchini, nu te smerești, nu te supui și nu îți dai puterea în fața nimănui!

Nu ești mic(ă)!

Mulțumesc-ul simplu, ajunge unde-l trimiți!

19.6.22

Text - Un bărbat care...(sursa net)

 Un bărbat care s-a regăsit merită să fie în călătoria lui cu o femeie care s-a regăsit.

O femeie care se vindecă singură merită să crească alături de un bărbat care o face o prioritate.

Un bărbat care și-a dat seama că merită să meargă mai departe în viață cu o femeie care s-a despărțit de durerea ei.

O femeie care a renăscut din cenușă merită să conteze pe prezența unui bărbat care și-a depășit propria mizerie.

Un bărbat care a rupt lanțurile cultului familiei sale merită sprijinul unei femei care a rupt tiparele clanului său.

O femeie care s-a regăsit merită să meargă în călătoria ei cu un bărbat care s-a regăsit.

Un bărbat care nu se mai teme de părerea lumii merită să-și împartă timpul cu o femeie care nu se mai sperie de degetul care îl arată.

O femeie care nu este mulțumită de nimic merită să găsească cele mai frumoase bijuterii.

Un bărbat cinstit și curajos merită să fie recunoscut și admirat de o femeie curajoasă cu o inimă sălbatică.

O femeie liberă și calmă merită sprijinul unui bărbat bun, conștient și complementar.

Un bărbat care face din viața lui un scop împlinit merită să fie iubit de o femeie care îi îndeplinește visele.

Cea mai ambițioasă femeie merită să fie iubită de un bărbat care se simte învingător.

Un bărbat viu în prezent și implicat în mintea lui merită să fie văzut de o femeie pentru a medita, cânta și dansa.

Femeia cu conexiune divină merită să fie îngrijită și respectată de un bărbat care cunoaște marele secret al singurătății și dreptul la libertate. 

Bărbați prea iubiți de mămici (sursa net)

 Barbati prea iubiti de mamici . Din  experienta practicii mele , acestia sunt copii insclaviti de asa zisa iubire materna , sufocati  si handicapati de acea afectiune bolnava  a unei mame  lipsite de imaginatie  , frustrata de lipsa importantei  de sine,  o sotie  care profita de aparitia unui copil pentru a se pune in sfirsit intr-o  pozitie de sacrificiu , de drama si greutate. De cele mai multe ori aceste mame raman singure .. Isi aleg intr un fel sau altul soti care sa le confirme povestea lor ; ca ele sunt sacrificate ,neintelese , neiubite .. Acesti soti pleaca la alte femei  cu care fac alti copii alta familie  , deobicei fug de acea figura trista a femeii ce ii  asteapta acasa . Despre acesti baieti de mame vorbesc eu .. Nascuti sa traiasca intr-o inchisoare facuta  din sacrificiul asa zis al mamei singure .. mama care in adincul ei  isi doreste o alta viata , urand pe acel sot care a parasit-o ea va decide  cumva in frustrarea ei ca pe acest baiat o  sa il creasca pentru ea . Il creste acompaniata de nemultumirea si furia ei de mama singura  si de o lipsa de acceptare totala fata de pozitia ei  sociala : mama singura . In adancul  ei in acele momente isi spune  :Macar daca ma chinui acum cu el cind va fi mare va avea grija de mine . O astfel de mama am intilnit de multe ori in terapii  . Deobicei erau aduse de fii lor  si de cele mai multe ori  aveau anxietate , le era frica sa stea singure sau mimau simptomatologii  la care medicii negasind nimic ca boala le sfatuiau sa si caute de sistemul nervos . Deobicei acele asa zise stari de boala apareau cind baiatul isi gasea o fata cu care vroia sa ramana  si se muta cu ea de acasa. Atunci mama intra intr-un asa zis carusel al bolilor nedetectate , si prin asa zisa suferinta a lor ii forta pe acesti baieti barbati sa -si neglijeze familia nou formata, sotia , copii .. pina la destramarea ei . Asa ca mame  dragi de baietei , nu uitati ca in baietei e samanta  unui barbat .. nu o inabusiti .. lasati -l sa zboare daca il iubiti cu adevarat .O iubire adevarata te face sa te simti liber nu te insclaveste.

Text - Oamenii presupun că dacă s-au născut într-o anumită familie, în mod automat sunt compatibili cu cei din familie (net)

Oamenii presupun că dacă s-au născut într-o anumită familie, în mod automat sunt compatibili cu cei din familie.

De fapt, nu este asa – nu întotdeauna se întâmplă ca un copil să fie compatibil cu părinții și frații săi.

Și când se întâmplă așa ceva, acelui copil îi este rușine că nu este ca ceilalți, că nu este “normal”, și poartă cu el această traumă și ca adult. El ajunge într-o relație cu un partener incompatibil și suferă până când înțelege ce se întâmplă, își vindecă trauma din copilarie și abia apoi poate să-și găsească un partener potrivit. 

Copiii care au fost incompatibili cu cei din familia în care s-au nascut s-au simtit respinși: au fost ironizați, li s-a reproșat că sunt așa cum sunt, că nu sunt “normali”, au fost făcuți de rușine și, ca atare, au simțit că nu sunt iubiți așa cum sunt, că nu sunt acceptați, că nu sunt destul de buni. Ei ajung niste adulți care își doresc cu disperare să aibă pe cineva care să-i iubească, pe cineva care să-i vrea/accepte așa cum sunt, pe cineva cu care să aibă o conexiune afectivă.

Dacă intră într-o relație de cuplu, au tendința să se agațe de ea și de partenerul lor cu disperare - nu sunt dispuși să renunțe la relație pentru nimic în lume, indiferent dacă există sau nu compatibilitate cu partenerul lor.

Sunt atat de “însetați” după conexiunea afectivă cu o altă persoană, încât preferă să “bea otravă” (adică să fie într-o relație toxică / incompatibilă), decât să nu bea deloc.

Problema cea mai mare pentru acest tip de oameni este că atrag parteneri care au și ei o traumă: sunt oameni care în copilărie au fost obligați să renunțe la cine erau ei cu adevărat, pentru a fi compatibili cu unul dintre adulții din familia lor, pentru că altfel ar fi ieșit cu scandal – și ei nu suportă lipsa de liniște/ armonie.

Astfel de persoane nu au nicio idee cine sunt, deci nu pot fi autentice. Ele însă percep relațiile ca fiind sufocante și de aceea au tendința să își țină partenerii la distanță, emotional vorbind și nu numai.

Ca atare, acest gen de relații devin unele de incompatibilitate extremă, în care ambii parteneri funcționează de la nivelul propriei traume din copilarie: unul dintre ei se va simți captiv în relație, sufocat, iar celălalt se va simti permanent respins.

Și ambii vor fi nefericiți.

Muschiul psoas sau Muschiul sufletului (sursă net)

 "Mușchiul psoas sau „mușchiul sufletului”

Probabil ca nu ai auzit niciodata de muschiul psoas, insa acesta nu numai ca ne influenteaza echilibrul, flexibilitatea, puterea si functionarea organelor, insa si stabilitatea emotionala, nivelul de energie si intreaga sanatate.

Acest muschi influenteaza totul, de la durerile de spate, starile de anxietate si pana la experienta orgasmului in intreg corpul.

Este un muschi emotional. Cand aceasta zona a corpului este tensionata si contractata pot aparea o sumedenie de boli atat fizice cat si psihice.

Acest muschi leaga picioarele de coloana vertebrala, in apropierea soldurilor. In timpul mersului, muschiul psoas se misca liber si face echipa cu diafragma pentru a masa coloana vertebrala si organele, celulele sangvine si nervii trunchiului.

Deoarece functioneaza ca o pompa hidraulica, muchiul psoas stimuleaza curgerea fluidelor prin tot corpul.

Fiindca este conectat si de diafragma, acest muschi influenteaza si respiratia si prin urmare raspunsurile de frica sau anxietate.

Exista o legatura directa intre psoas si amigdala, acea zona a creierului care e responsabila de raspunsurile de lupta sau fuga, zona care mai este numita si creierul reptilian.

Din moment ce ritmul vietii noastre declanseaza in permanenta un raspuns de tip lupta sau fugi, sistemul nervos actioneaza asupra muschiului psoas, facandu-l sa fie incordat in permanenta.

Ca urmare, muschiul se scurteaza, ceea ce da nastere la dureri de spate, sciatica, scolioza, probleme cu discul, probleme cu soldurile, dureri de genunchi, dureri in timpul menstruatiei, infertilitate si probleme digestive.

Mai mult decat atat, un psoas incordat pune presiune asupra nervilor, impiedica buna curgere a fluidelor in corp si ingreuneaza respiratia din diafragma.

Stilul de viata sedentar (statul pe scaun ore in sir la calculator, pe capanea la televizor sau condusul) este un dezastru pentru muschiul psoas! Si pentru sanatatea noastra!

Acest muschi este atat de intim implicat in cele mai de baza reactii emotionale, incat un muschi psoas cronic incordat, va semnala in permanenta corpului tau ca esti in pericol, ceea ce va duce la epuizarea glandelor suprarenale si la obosirea sistemului imunitar.

Dimpotriva, daca avem grija sa mentinem muschiul psoas sanatos, putem reaprinde energiile vitale ale corpului nostru si putem reinvata sa ne reconectam cu forta vietii care hraneste intregul univers. In traditia Taoista se vorbeste despre acest muschi numindu-l „tronul” sau „muschiul sufletului” care inconjoara Dan Tien-ul  – un mare centru energetic al corpului.

Proces de vindecare (sursă net)

 În orice proces de vindecare ai intra, este important să înțelegi că ceea ce doare sau provoacă suferință nu dispare, ci se transformă. De exemplu, vreau să mă vindec de rana de abandon. Ceea ce mi-a provocat rana în sine, faptul de a fi fost abandonat, nu va dispărea. Nu o să mă întorc în timp, să retrăiesc evenimentele altfel. Faptele din realitatea concretă vor rămâne acolo și este important să înțelegem că vindecarea nu înseamnă ștergerea evenimentului dureros, ci integrarea lui în identitatea noastră emoțională de după traumă.

 Da, până te vindeci și după ce te vindeci, o să trăiești cu acea durere, doar că, dacă te vindeci, nu va mai durea intr-un mod negativ care îți influențează viața și deciziile . 

Vindecarea nu înseamnă că nu s-a întâmplat, că nu a avut loc evenimentul provocator de durere, ci înseamnă asumarea responsabilității pentru reconstruirea ta, ca emoție, stare și intelect. Nu vei mai fi același de dinaintea suferinței care ți-a provocat rana din suflet, dar asta e și ideea, să fii altcineva. Un "altcineva" care nu neagă durerea, ci a procesat-o cu timpul, răbdarea, blândețea de care a avut nevoie sufletul său, pentru a o integra în noua identitate. Poate o cicatrice a rănii adânci din suflet va rămâne mereu acolo, dar e o diferență uriașă între o rană deschisă care sângerează peste toți oamenii cu care te întâlnești, și o cicatrice care îți arată că acolo a fost ceva, cândva, ca un fel de medalie încrustată în simțirea ta.

Vindecarea este grea, permanentă și înfricoșătoare. Dar pe cât e de înfricoșătoare, pe atât e de eliberatoare și ea permite o repunere în funcțiune a identității tale post-durere, care înseamnă bucurie autentică, prezența în propria viață și relații funcționale.

Vindecarea are etape diferite, uneori se oprește și o reiei abia când doare prea tare și nu mai poți amâna, alteori pe măsură ce vindeci unele dureri apar la suprafață altele.

Cât ești angajat în procesul de vindecare, nu există eșec, nu există întârziere, nu există obstacol. Nimic și nimeni nu poate din exterior să îți oprească procesul de recuperare, dacă tu din interior ești consecvent cu tine. Orice moment când încrederea în propria putere de vindecare se clatină, este un moment de îndoială. Îndoială înseamnă că asculți de durere mai mult decât de tine, ceea ce e tentant dar niciodată adevărat. Durerea e prezentă cât îmi arată ce și unde e de vindecat, prin acceptarea ei și parcurgerea vindecării, durerea e înlocuită de înțelegere. Tot ce e înțeles, nu mai doare, ci eliberează.

Vindecare NU înseamnă nu a fost, nu a durut, nu am căzut. Vindecare înseamnă a fost, a durut, de acolo m-am ridicat mai întreg decât înainte să fi căzut.