1.1.25

CELE 12 NOPȚI SFINTE (sursa net)

 CELE 12 NOPȚI SFINTE.....

    Pe 1 ianuarie la prânz avem Soarele cel mai aproape de Pământ și de aceea se iau în considerare doar 5 zile și jumătate înainte de acest moment și 5 zile și jumătate după acest moment, iar aceasta este perioada celor 12 Nopți Sfinte. În aceste nopți, cele mai întunecate ale anului, suntem cel mai aproape de Spiritul Solar și aceasta înseamnă că Spiritul Solar, aruncând lumina din interiorul Pământului, îl face translucid și iluminează totul dinspre interior, nu cum este mai încolo, atunci când Soarele luminează Pământul de deasupra, din afară.

. Este important ca numai în prima noapte (24 decembrie) să stăm treji până la ora 1 sau 2 dimineața. În celelalte nopți, dacă este posibil, să se meargă la culcare la o anumită oră; este de o mare importanță să trăim într-un ritm armonios în această perioadă a anului. Dacă acest lucru nu este posibil în viața activă, atunci se poate încerca să se facă lăuntric aceasta. Cei care nu pot fi tăcuți în viața exterioară, să caute să fie conștienți de sanctitatea perioadei celor 12 Nopți Sfinte. Este important să se realizeze sarcinile, îndatoririle zilnice, fără a pierde evenimentul din vedere, sacralitatea acestui timp, nepermițând ca nimic nesănătos sau urât să intre în suflet, rămânând permanent atent și serios cu sine însuși.

De-a lungul acestei experiențe a Crăciunului, cu cele 12 Nopți Sfinte, noi semănăm semințe pentru cele 12 luni ale anului care vine. De aceea, cele 12 zile sunt importante, de exemplu- dacă facem greșeli în prima zi, noi semănăm o sămânță care, în prima lună a anului ce vine, va germina negativ în sânge.

Trebuie să încercăm să străbatem cele 12 zile sfinte în mod just, conform Legii (spirituale), pentru că avem nevoie să lucrăm la renașterea noastră spirituală în fiecare an și nu ne putem permite să pierdem vreun an.

Prima noapte, 24-25 Decembrie – Capricorn

Această noapte sfântă este noaptea în care Christos este născut în suflet și sufletul întreabă: “Poate fi sufletul meu eliberat, salvat, mântuit cu toate slăbiciunile, defectele si pasiunile mele ?”

Misteriul: grajdul  din Bethleem în sărăcie și umilința în care va fi născuta Lumina Lumii. Vocea liniștii pătrunde în suflet și ne învață  cum să afirmăm cu bucurie binele care se află în noi și în ceilalți.Sufletul caută misterul în întuneric și în păduri necunoscute. Spiritul divin este născut în materie; Alpha și Omega, se ating și crează viața.

A doua noapte, 25-26 decembrie – Vărsătorul.

Noaptea lui Ioan. Vulturul sufletului zboară în sus cu aripile sale și privește in jos din înălțimi, observându-și propria viață. Și acum, omul recunoaste Legile Karmei.

Misteriul: Alegerea căii celei înguste și dificile, sau a căii netede și ușor de parcurs? Pentru cei care sunt născuți din carne este dificil să găsească drumul spiritului. Bhagavad Gita: O viață egoistă, sau o viață devotată umanitatii?

A treia noapte, 26-27 decembrie, Pești

Acum urmează cele 3 nopți ale crinului alb. Sufletul recunoaște că nu poate ramâne în înălțimi, ci trebuie să coboare din nou, pentru că poartă în el prea multă greutate pământească. Mintea conștientă începe să purifice corpul pământesc și își  asumă ca fiecare hrană reprezintă provizia pentru o călătorie. Eu sunt pâinea vieții (cuvintele lui Iisus Christos). Noi venim din pâinea vieții, trăim pe calea de dezvoltare a pâinii vieții și ne întoarcem la pâinea vieții.

Misteriul: Nici un moment să nu uităm de realizarea obiectivului cel îndepărtat din momentul parăsirii tărâmul pământesc.

A patra noapte, 27-28 decembrie – Berbec

Purificarea conștientă a corpului astral (sufletul). Antipatiile și simpatiile sunt transformate în iubire, iubire completă, prin intermediul iubirii. Iubirea domolește pasiunile și dorințele. Puterea lui Christos ne luminează și ne fortifică confruntările, în vederea metamorfozării noastre sufletești.

Misteriul: Strădania personală trebuie pusă în serviciul tuturor, pentru binele tuturor. Arhanghelul Uriel ne așează în fața unei oglinzi în care ne vedem așa cum suntem.

A cincea noapte, 28-29 decembrie, Taur

Purifică în mod conștient gândurile tale, disciplinează-ți gândirea, concentrează-te pe ce este pozitiv, transformând porumbeii negrii ai gândurilor in porumbei albi, pentru că gândirea noastră poate fi asemănată cu un porumbel sălbatic cand nu este disciplinată. Trebuie sa învățăm să închidem ușa la pod când gânduri negative sau stranii se apropie.

Misteriul: Templul este purificat de Christos.

A șasea noapte, 29-30 decembrie. Gemeni

Acum urmează cele 3 nopți ale sabiei. Noaptea lui Petru. Noaptea consacrării sabiei. Fiecare dintre noi ne-am construit propria sabie a discernamantului. Fiecare dintre noi trebuie sa își unească voința spirituală cu eternul, partea nemuritoare cu indestructibilul – și în acest mod vom recunoaște adevărul.

Misteriul: Aducerea împreună a Fiului lui Dumnezeu cu Fiul Omului – Unitatea.

A șaptea noapte, 30-31 decembrie – Rac

Șarpele în prăselele sabiei. Înțelepciunea. Preocupă-te cu lecturi elevate. Este noaptea marii porunci. Misteriul lucrării: Cine stabilește regulile în sufletul tău? Cine este stăpânul sufletului tău? Cine stă în spatele faptelor tale ? Suntem liberi și trebuie să întărim voința bună în noi.

A opta noapte, 31 decembrie – 1 ianuarie Leu

Crucea pe mânerul sabiei. Sacrificiu. Omul cu sabia puterii a lui Christos, cea care nu poate răni, vorbește limbajul adevărului. Este noaptea fricii și ororii.

Misteriul: Un Cavaler cu lancea voinței și cu sabia cunoașterii ce are un câine in urma lui, ca simbol al supunerii. În spatele lui sunt moartea și diavolul. La un anumit nivel al cunoașterii, o greșeală sau o mișcare greșită îl pot duce rapid la pierzanie. Victoria este obținută prin legătura deplină cu divinitatea, cu o conștiență a responsabilității și cu o loialitate statornică pentru sarcinile ce stau înainte pe drumul vieții.

A noua noapte, 1 ianuarie – 2 ianuarie. Urmează cele trei nopți ale coroanei. Detașare – detașează gândirea intelectuală de grijile sale pământești și practice. Aceasta este Noaptea de trei ori sfantă. Este atunci când sinele inferior- egoul, capitulează în dorința de a sluji și a fi integrat spiritului.

A zecea noapte, Balanta /2 ianuarie – 3 ianuarie

Este noaptea care vine din a sluji, din cel mai mare sacrificiu. Supunere – acțiune. Învățăm să ascultăm vocea lăuntrică și semnele divinului. Ceva misterios încearcă să își facă auzită vocea în noi de-a lungul mai multor încarnări, claritatea sa este intensificată de capacitatea de sacrificiu și de decizie.

A unsprezecea noapte, 3 ianuarie – 4 ianuarie, Scorpion.

Este lupta cu Păzitorul Pragului lumii spirituale. Trebuie să construim in fiinta noastra misteriul Castelului Graalului. Trebuie sa declarăm loialitate lumii spirituale în Scorpion.

A douasprezecea noapte, 4 – 5 ianuarie.

În cea de-a douăsprezecea noapte, depune coroana la picioarele divinității. Deși noi am dobândit coroana, lupta a fost câștigată cu ajutor din partea lumii spirituale și cu grație divină, iar grația vine din izvorul din om la care el nu are acces prin propriile-i puteri.  Acum putem să accesăm un timp situat în afara spațiului și un spațiu în afara timpului. Totul este etern și sfânt aici. Perseverența în dobândirea celor ce ni le-am propus, concentrarea (precizia) în a primi bunul spiritual.

Ce am cunoscut și primit în cele douăsprezece nopți sfinte, luăm în viață și spiritualizăm materia și sufletul. Cele 12 nopți sfinte sunt importante pentru destinul de-a lungul întregului an. Ele pot planta sămânța unei voințe spirituale.

Este esențial cum ne-am implicat în noaptea de Anul Nou. În această noapte am eliberat spiritul omenesc, iar de acum ceea ce gândim va fi luat de înaltele ierarhii spirituale și purtat ca forță de îndeplinire.

A treisprezecea noapte, 5 – 6 ianuarie. Am ajuns la a treisprezecea Noapte Sfântâ. În prima Noapte Sfântă am sărbătorit nașterea lui Iisus, ce a trezit amintirea profundă în sufletul nostru a cine suntem cu adevarat. Am atins puritatea ființei noastre așa cum eram înainte de a ne întrupa vreodată pe pământ. Este o amintire pe care am purtat-o în inimi în fiecare viață. În urmă cu douăsprezece zile, am văzut-o reprezentată în chipul pruncului nou născut.

De-a lungul acestor nopți și zile sfinte am îngrijit copilașul, hrănindu-l cu ajutorul Imaginației, să îi dam forțe de viață. Am ajuns acum la noaptea în care pruncul, amintirea inocentă din ființa noastră, este gata pentru a-l primi pe Christos Cosmic. Din Soarele Ceresc, pe aripi de porumbel, vine Christos, cel după care am tânjit de-a lungul tuturor vieților noastre pământești. Christos însuși poate fi experimentat în ființa noastră – aceasta este Boboteaza, Epifania fiecăruia. Înțelegem oare ce înseamnă să avem prezența vie a lui Christos în noi ? În această noapte avem posibilitatea de a crea o Imaginațiune plină de viața a ceea ce înseamnă el pentru noi. Călătoria de-a lungul celor douaăprezece zile și nopți, de la Iisus la Christos, ne schimbă pentru totdeauna. O vom duce în inimi de-a lungul celor 12 luni ale anului.

Să purtăm cu noi această cunoaștere în fiecare zi a anului.

Niciun comentariu: