Eu, vreau sa cresc "mic" ( sursa net)

 Subsemnatul, va aduc la cunostinta intentia irevocabila de a demisiona oficial din functia de adult pe care o detin acum abuziv.

Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta.

Vreau sa desenez cu creta colorata pe strada unde locuiesc, atunci cand trec oameni maturi si importanti spre serviciu, si sa nu-mi pese de stresul lor in lupta cu minutele si traficul care ii asteapta.

Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor.

Vreau sa cred sincer ca bomboanele Tic-tac sunt mai bune decat banii, pentru ca le poti manca.

Vreau sa stau intins la umbra unui copac, cu un pahar de limonada in mana si cu ochii la norii pufosi care alearga pe cer, intrebandu-se cu uimire de ce adultii nu fac la fel.

Vreau sa ma intorc in trecut, la vremurile cand viata era simpla. Atunci cand tot ce stiam se rezuma la cele sapte culori, cinci poezii, zece cifre si vocea mamei care ma chema la masa cand nu imi era foame.

Vreau inapoi, atunci cand nu imi pasa de cat de putine lucruri stiam, pentru ca nici nu stiam cat de putine stiam.

Vreau sa cred, ca odinioara, ca totul pe lumea asta este fie gratuit, fie se poate cumpara cu pretul unei inghetate la pahar.

M-am maturizat prea mult si nici nu mai stiu cand m-am trezit mare. A fost cu siguranta un abuz si imi cer iertare.

Am ajuns astfel sa aflu ceea ce nu ar fi trebuit: razboaie si purificarii etnice, copii abuzati si copii murind de foame, divorturi, droguri in licee, prostitutie, justitie corupta, politicieni de mahala, biserici de homosexuali, frati invrajbiti fara bani, ura, barfa.

Am aflat despre materialism nedialectic si mame denaturate, care isi vand copilele de 12 ani unor animale cu chipuri de barbati, pentru un televizor de ocazie.

Ce s-a intamplat cu timpul cand aveam impresia ca moartea este un concept de poveste, ca doar imparatii batrani mor ca sa faca loc pe tron printilor tineri, casatoriti cu printese castigate in urma ultimei zmeiade?

Unde sunt anii cand mi se parea ca tot ce ti se putea intampla mai rau in lume era sa nu fii ales in echipa lui Menica repetentul, atunci cand jucam fotbal in spatele scolii?

Vreau sa ma reintorc la vremea cand toti copiii citeau carti folositoare, cand muzica era neotravita, cand televiziunea era pentru stiri si emisiuni de familie, fara sex explicit si violenta implicita la fiecare zece secunde.

Vreau desene animate cu Donald Duck, peripetii echipajului „Speranta”, navigand cu „Toate panzele sus” si pe mama citindu-mi despre Iosif si fratii sai.

Ce bine era cand credeam, in naivitatea mea, ca toata lumea din jur este fericita deoarece eu eram fericit!

Promit solemn ca, imediat ce o sa-mi reiau atributiile de copil, o sa-mi petrec dupa-amiezile catarandu-ma in copaci, calarind bicicleta varului Cristi si citind Robinson Crusoe, ascuns in coliba injghebata din ramuri si frunze de fag, in spatele gradinii.

Imi iau angajamentul ca nu o sa imi pese de ratele casei, de facturile de telefon, curent, gaze, apa, gunoi, cablu Tv si Internet, asigurari pentru masini, asigurari de sanatate, taxe anuale de proprietate, credit-carduri, iarba netaiata, computerul virusat si faptul ca masina a inceput sa vrea la mecanic.

Va asigur ca nu o sa fiu pus in incurcatura atunci cand o sa fiu intrebat: „Ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?”, deoarece acum stiu: vreau sa fiu COPIL.

Gata cu plecatul la serviciu cand ar trebui sa dorm si sa-l visez pe Florin Piersic – Arap Alb, gata cu stirile despre teroristi, bombe si caderi de avioane.

Gata cu barfele anturajului, care nu-mi dau pace nici la biserica, gata cu hernia de disc, par grizonat, ochelari pierduti, medicamente scumpe si dinti de portelan.

Gata, stop, cedez! Demisionez din functia de ADULT. Vreau sa cred in sinceritatea zambetelor, nobletea vorbelor, o lume a cuvantului dat si respectat, a dreptatii, a pacii, a viselor implinite, a imaginatiei innobilate, a ingerilor buni si a omului dupa chipul si asemanarea Lui Dumnezeu.

Vreau sa am iarasi sase ani si jumatate. Fiti voi mari si importanti, si ocupati, si ingrijorati. Eu vreau sa cresc MIC!

TRANSFORMARE INTERIOARĂ (sursa net)

 TRANSFORMARE INTERIOARĂ

Transformarea de sine este o călătorie care începe în interior. Este o cale care ne duce în adâncul ființei noastre, în miezul existenței noastre.  

Este o călătorie eroică de auto-descoperire și o căutare a conștientizării de sine.

Conștiința de sine este cheia schimbării.  Este oglinda care reflectă adevăratul nostru sine, busola care ne ghidează călătoria, lumina care ne luminează calea.  

Este instrumentul care ne ajută să ne înțelegem punctele forte, să ne recunoaștem slăbiciunile, să ne îmbrățișăm unicitatea.

Pe măsură ce cultivăm conștiința de sine, începem să ne vedem într-o lumină nouă.  

Ne recunoaștem potențialul, ne apreciem talentele, ne prețuim valoarea. Ne înțelegem emoțiile, ne gestionăm gândurile, ne controlăm acțiunile.

Această nouă conștientizare aduce o schimbare în percepția noastră. Nu ne mai vedem victime ale circumstanțelor, ci arhitecți ai destinului nostru.  

Nu ne mai vedem pe noi înșine ca produse ale trecutului nostru, ci ca creatori ai viitorului nostru.

Schimbarea, deci, nu înseamnă a deveni altcineva, ci a deveni ceea ce suntem cu adevărat.  

Nu este vorba despre schimbarea personalității noastre, ci despre schimbarea perspectivei noastre. 

Nu este vorba despre schimbarea aspectului nostru, ci despre schimbarea conștientizării noastre.

Începerea acestei călătorii eroice a conștientizării de sine începe cu calatoria spre noi.

Începe cu scufundă-te în adâncurile ființei noastre, prin explorarea colțurilor și a ungherelir ascunse ale sufletului, pentru a descoperi esența existenței noastre.  

Ceea ce este necesar pentru transformarea și metamirfiza spirituala a unei persoane este intenția sa de a-și schimba conștientizarea despre sine.  

Călătoria de o mie de mile începe cu un singur pas.

O FEMEIE CARE SE IUBEȘTE (sursa net)

 O FEMEIE CARE SE IUBEȘTE

O femeie care se iubeste pe sine si-si asuma puterea interioara nu urmareste/ vaneaza pe nimeni si nu accepta promiscuitatea.

Ea isi respectul, recunostinta si iubirea de care sufletul ei are nevoie si nu se lasa amagita de minciuna, negare, iluzii si de dor.

Ea isi stie valoarea si de aceea nu face compromisuri care fac rabat de la principiile sale si nu se roaga de altii, ca sa-i dea sau sa-i ofere ceva.

Nu „vaneaza” si nu  ”cerseste” iubirea, respectul, aprecierea, validarea sau conexiunea cu un alt om.

Ea nu forteaza si nu insista, daca lucrurile nu curg in mod firesc, de la sine, daca nu exista un flux natural al conexiunii.

O femeie care se iubeste pe sine si-si asuma puterea interioara stie ca lucrurile benefice in exterior se aseaza in mod armonios in viata ei, atunci cand ea este pregatita in interior.

Ea stie ca ceea ce o deranjeaza si o supara se va manifesta in exterior, prin relatii conflictuale menite a-i evidentia neiubirea si ranile nevindecate din interior.

Ea stie ca adevarul iese mereu la suprafata si de acea are curajul sa renunte la falsitate, manipulare si masti. 

Stie ca barbatul potrivit se va conecta cu ea prin curgerea fireasca a lucrurilor – fara sa fie nevoie de rugaminti, de intrebari si fara sa fie nevoie sa forteze/ insiste, ca sa faca lucrurile sa se intample.

Stie ca ceea ce este menit/ benefic pentru ea se va intampla, fara sa fie nevoie sa seminta sa traga de persoana respectiva, aducandu-i argumente, ca sa o convinga.

O femeie care se respecta pe sine nu forteaza, nu incearca sa controleze lucrurile si nu insista, pentru a convinge pe cineva sa o sleaga pe ea.

Pur si simplu este si ramane ea insasi caci stie ca doar actionand din acel spatiu sacru al autenticitatii si iubirii sale, poate primi tot ceea ce este mai bun.

Ea nu accepta dezechilibre si oameni imaturi emotional in viata ei, caci stie ca asta o va impiedica in a creste a se resprcta si a evolua.

O femeie matura emotional este echilibrata in interiorul sau si poate simti atunci cand ceva/ cineva din exterior o dechilibreaza, ii tulbura viata, o scoate din starea de bucurie si pace.

O femeie care se iubeste pe ea insasi nu dispera in singuratate in care se regaseste pe sine, caci se are pe ea.

Ea nu cauta cu disperare iubirea sau compania unui barbat, atunci cand aceasta nu vine, cand nu se intampla in mod natural.

O femeie care se iubeste pe ea insasi nu are nevoie sa caute sau sa vaneze iubirea. 

Ea stie ca Iubirea va veni catre ea si ca se va intampla la momentul potrivit.

SCRISOARE CĂTRE SUFLET (sursa net)

 SCRISOARE CĂTRE SUFLET

Dragă Suflete, al meu...,

ÎMI PARE RĂU..., că ai încercat cu atâta disperare să-i vindeci pe ceilalți atunci când chiar TU tremurai...

ÎMI PARE RĂU că nu ți-am oferit timp suficient de vindecare..., că te-am lăsat să repari rănile tuturor pe când chiar tu sângerai...

ÎMI PARE RĂU că au fost zile când zâmbetul-ți-era... dureros, dar te-ai forțat să râzi pentru ca nimeni să nu știe, să nu-și facă griji...  

ÎMI PARE RĂU... că am oferit tot timpul și efortul tău unor ființe care n-au știut să dea la fel în schimb...

ÎMI PARE RĂU... că au fost nopți în care-ai plâns în somn și poate nimănui nu i-a păsat să te-nțeleagă...

Și-MI PARE-ATÂT DE RĂU că nu te-am iubit așa cum ai fi meritat...

ÎMI PARE RĂU... PENTRU TOATE PĂRERILE DE RĂU..."

ELIBERARE SUFLETEASCĂ (sursa net)

 ELIBERARE SUFLETEASCĂ

Unul dintre motivele pentru care se vor rupe foarte multe relații în perioada următoare este acela că tot mai mulți oameni conștientizează că nu e nimic în neregulă să-și dorească să exprime liber, sincer, ceea ce simt, să-și exprime liber emoțiile. 

Tot mai mulți oameni se vor sătura să simtă că trebuie „să meargă ca pe coji de ouă” în relația cu partenerul lor de cuplu, să ascundă ceea ce simt cu adevărat, ca să nu-l deranjeze/ irite pe acesta.

O relație în care nu poți comunica liber ceea ce simți este o relație superficială; nu se poate crea o conexiune profundă între voi, dacă nu sunteți complet sinceri unul cu celălalt.

Tot mai mulți oameni conștientizează acum cât de fragilă este viața, conștientizează că viața e scurtă și vor să își trăiască viața în conexiuni profunde, să aibă interacțiuni pline de semnificație, iubitoare, cu ceilalți.

Tot mai mulți oameni simt că atunci când cineva interacționează cu ei, Universul le oferă șansa să aibă parte de o relație plină de bunătate/ compasiune/ Iubire cu acel om, să se conecteze cu adevărat cu el. 

Tot mai mulți oameni conștientizează că dacă nu poți avea o astfel de conexiune cu propriul partener, atunci ești într-o fundătură - și nu mai vor să trăiască în acest mod. 

Astfel, tot mai mulți oameni se eliberează din captivitatea relațiilor conflictuale pe care le au cu propriul suflet și pe care din lipsa respectului de sine, le-au perpetuat în relații  de coodependență cu  durerea și cu abuzul dintre ei și partenerii lor.

Problema cu binele făcut (sursa net)

 Problema cu binele făcut dincolo de limitele tale este că el nu merge dincolo de limitele celuilalt. În clipa în care te sacrifici, automat apare în mintea ta o aşteptare, că şi celălalt ar face la fel, că devotamentul şi sacrificiul tău sunt primite cu înțelegerea completă a efortului cu care sunt făcute. Poate nu spui cât de greu îți este, doar ca celălalt să nu refuze ajutorul, pentru că intenția ta este bună şi dezinteresată. Şi aşa ar trebui să rămână intenția ta, dar să fie vegheată de nişte limite emoționale precise, non-negociabile. Dacă de fiecare dată din dorința de a face bine îți sacrifici sănătatea mintală, fizică, emoțională, vei ajunge epuizat şi te vei simți abandonat. Celālalt poate spune, în mod perfect legitim:" Te-am pus eu să faci toate astea?" Şi într-un fel, are dreptate: tu ai ales să faci tot, sacrificiul este întotdeauna o alegere personală, nu se poate sacrifica nimeni pentru că îi este impus din afară. De aceea, da, avem puterea de a face bine, de a ajuta, şi este divin sā faci asta dar trebuie administrat binele făcut de aşa manieră încât să nu devină o ignorare completă a corpului, sufletului, minții, vieţii tale. Pentru că mai apoi, din starea acea de epuizare, nu vei mai putea să faci bine, iar din starea de aşteptări neîmplinite nu te vei mai putea bucura de binele făcut.

Echilibrul te poate ajuta să menții în viața ta limite ferme( suporți umilința, trădarea, manipularea până într-un prag peste care, dacă se trece, şi tu şi celălalt ştiți că nu mai există disponibilitate din partea ta) dar şi puterea de a fi deschis emoțional, implicat, prezent, în vieţile celorlalţi.

Un bine care înseamnă reprimarea ta completă, anularea nevoilor tale pentru satisfacerea şi împlinirea nevoilor celuilalt, duce întotdeauna la dezamăgire, durere, furie. Mâinile care fac bine trebuie să nu aibă mai multe cicatrici decât cele pe care le vindecă, altfel atingerea lor va deveni rană pentru sine şi ceilalți.

Ciclurile de 7 ani ale vieții omului (sursa net)

"De la 0 la 7 ani:

Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.

De la 7 la 14 ani:

Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.

De la 14 la 21 de ani:

Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.

De la 21 la 28 de ani:

Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi crearea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie. Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.

De la 28 la 35 de ani:

Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.

De la 35 la 42 de ani:

Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus. Relația cu societatea, de asemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.

De la 42 la 49 de ani:

Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existențiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens, în afara bunurilor materiale?

De la 49 la 56 de ani:

Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții."