Psiholog adresând întrebări în terapie (sursa net)

Rolul întrebărilor în terapie este acela de a ghida terapeutul prin răspunsurile noastre spre a ne oferi ajutorul de care avem nevoie Foto: Shutterstock

CÂND AJUNGEM LA PSIHOTERAPIE?RELAȚIA CU UN TERAPEUTCUM ARATĂ O PRIMĂ ȘEDINȚĂ DE TERAPIECE SĂ VORBEȘTI CU UN PSIHOLOGÎNTREBĂRI FRECVENTE ÎN TERAPIECE ÎNTREBĂRI ÎȚI PUNE UN PSIHOLOG ÎN LEGĂTURĂ CU FAMILIA

Ce întrebări primim din partea unui specialist în sănătatea mintală și care este rolul lor? În terapie rolul nostru este cel de client, nu de pacient, iar al specialistului acela de a ne ajuta să aducem mai multă structură în evenimentele vieții noastre, acord și echilibru între gânduri, emoții și comportamente. Iată câteva repere despre rolul unor întrebări în terapie.

Când ajungem la psihoterapie?

Când o persoană caută ajutorul alteia prin psihoterapie este implicit faptul că este nefericită faţă de modul în care experimentează viaţa. Se simte prinsă în tipare de gândire şi trăire ce o menţin nefericită, neîmplinită sau în moduri auto-distructive de a fi şi relaţiona.

Există semne că nu este totul bine în modul în care se simt faţă de ei înşişi şi viaţa lor şi acestea pot fi traduse prin ceea ce se cheamă simptome în modelul medical, cum ar fi anxietate de necontrolat, depresie epuizantă sau insomnie persistentă. Probabil simptomele prezentate sunt sentimente de goliciune sau singurătate.

„Înainte de a putea gândi clar referitor la o problemă sau de a schimba comportamentul, o persoană trebuie să se simtă angajată, auzită, recunoscută, înţeleasă şi acceptată”. (Kohut, 1984). 

Relația cu un terapeut

Terapeutul şi clientul împreună construiesc o naraţiune coerentă a experienţelor care anterior au fost nerecunoscute, oferind noi perspective şi creând posibilitatea unei game mai largi de principii de organizare a experienţei.

Un indicator al sănătăţii mintale este abilitatea de a manageria experienţa emoţională intensă, la care uneori ne referim drept „toleranţă la afect” sau „competenţă auto-reglatorie”. 

Dialogul dintre terapeut şi client nu este doar despre întrebări în terapie. Este despre „cuvintele ce se spun, dar include tăcerile şi „comunicarea ne-exprimată”, imaginile şi fanteziile dinainte de întâlnire şi „prezenţa potenţială continuată” după întâlnire (Wheway, 1997).

Cum arată o primă ședință de terapie

Oamenii se schimbă tot timpul. De la naştere până la moarte se petrec multe schimbări în procesul natural al vieţii. Ne schimbăm şi adaptăm continuu ca sisteme biologice – celulele noastre, temperatura şi aşa mai departe- ca răspuns la stimuli interni şi externi. Stările noastre de bine, fizice şi mintale, sunt în mod inexplicabil legate şi ca toate sistemele vii suntem implicaţi într-un continuu proces de schimb cu ceea ce ne înconjoară în timp ce încercăm să ne păstrăm structura esenţială şi identitatea (Lawrence Pervin, 1984).

Multe abordări ale psihoterapiei, dar în mod particular abordările umaniste şi psihodinamice, presupun că prima şedinţă va fi problematicile cheie care vor trebui abordate în terapie, deşi acestea ar putea fi mai degrabă implicite în faza aceasta, decât explicite. Vor fi utile anumite întrebări în terapie, limbajul non-verbal, emoția și senzațiile din corp. 

La finalul primei şedinţe, terapeutul va putea să se simtă capabil să intre în contact cu lumea persoanei venite la terapie într-o manieră sinceră şi să fi transmis acesteia că o respectă, acceptă şi înţelege. Datortă faptului că îi sunt oferite nişte perspective noi asupra problematicilor şi grijilor lui, cu toată nădejdea, persoana se va simţi suficient de angajată şi convinsă de faptul că procesul şi terapeutul i-ar putea fi de ajutor.

Ce să vorbești cu un psiholog

Este nevoie de un curaj pentru a căuta ajutor profesional. Nu contează cine sunt, cum se prezintă, care este istoria lor sau care este cadrul, ei se pun pe sine într-o poziţie vulnerabilă.

De obicei, ceva actual din viaţa lor a devenit de nesuportat. Ar putea fi o criză, un eveniment ca ruperea unei relaţii, o pierdere de slujbă, o boală ameninţătoare de viaţă sau poate fi cazul unei situaţii de lungă durată care a devenit intolerabilă. Uneori, un moment de criză în viaţă divulgă o boală care durează de mult.

Oamenii simt desori că nu mai deţin controlul şi nu înţeleg pe deplin de ce ei simt ceea ce simt sau de ce lucrurile sunt aşa cum sunt. Probabil au încercat tot felul de moduri de coping şi au descoperit că lucrurile nu se îmbunătăţesc. Ei ar putea simţi că şi-au epuizat familia şi prietenii sau că nu se cade să în încarce pe ei cu problemele lor. Ar putea avea sentimente ambivalente şi complexe despre familiile lor, care ar face imposibilă împărtăşirea şi rezolvarea problemelor cu ei. Astfel de situații vor fi identificate alături de un terapeut cu ajutorul unor întrebări în terapie, menite să clarifice, dar și să normalizeze anumite contexte în care ne regăsim.

Anumite persoane ar putea avea sentimente de eşec legate de faptul că trebuie să caute ajutor, sau probabil temeri că sunt nebune sau atât de anormale şi inadecvate încât nimeni nu va fi vreodată capabil să le înţeleagă sau să le ajute. Când îşi spun povestea, vor să transmită problema terapeutului, dar nu este întotdeauna vorba despre o naraţiune directă şi oamenii nu ştiu întotdeauna ce aspecte ale poveştii lor ar putea fi importante sau relevante. Ei încearcă să desluşească lucrurile care vor avea impact şi asta în sine este însemnat.

Terapeutul ajută o persoană să îşi organizeze materialul într-un tablou mai coerent prin identificarea problematicilor centrale şi a îngrijorărilor. Focusarea şi formularea în abordarea descrisă aici, sunt negociate cu fiecare persoană prin explorarea experienţei ei.