27.3.23

Astăzi aleg ( sursa net)

 Astazi aleg.

* Astazi aleg sa merg pe drumul fericirii și sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am în viata mea.

 *Astazi aleg sa ma bucur de timpul meu cu mine însumi și cu cei dragi mie  în cel mai frumos fel posibil și sa pun de  o parte tristetile, nedreptățile, supărările, dezamăgirile. 

*Astazi aleg sa ma iert pe mine pentru tot ce mi-am greșit mie și pentru tot ce am greșit altora,. Astazi aleg sa ii iert pe toți cei care mi-au greșit mie și sa le doresc numai bine. 

*Astazi aleg sa schimb tot ce îmi provoca durere pana ieri și sa inlocuiesc durerea cu zâmbete și astfel sa merg pe un drum nou pentru ca inteleg ca eu am puterea sa schimb raul in bine și astfel sa fiu creatorul vieții mele.  Un drum care sa îmi aducă zâmbete și bucurie. 

*Astazi aleg sa îmi schimb prioritățile și inloc sa caut drumul dreptății, sa merg pe drumul înțelepciunii. 

* Astazi aleg sa îmi investesc timpul în bucurii și nu în a-mi pierde timpul în a-mi face dreptate prin răzbunare sau îmi a descarca durerea cuiva pentru ca inteleg ca alinarea durerilor provocate de alții vine prin a traii fiecare zi in bucurie și iubire și nu de la oameni. 

*Astazi aleg sa îmi iau soarta în mâini și sa îmi spun::  ajunge. Ajunge  sa îmi plâng nedreptățile și pierderile pentru ca e plăcut sufletului meu și mult mai simplu și frumos sa aleg sa îmi iubesc viata exact asa cum este fără sa caut sa privesc in trecutul dureros pe care oricum nu pot sa îl schimb. 

*Astazi aleg sa zâmbesc și sa îmi trăiesc viata în bucurie. 

*Astazi aleg sa îmi promit sa nu uit ce am ales acum in aceasta clipa si ca in fiecare zi când ma trezesc sa îmi reamintesc toate acestea și sa îmi repet ca sunt fericita cu tot ce am și pentru tot ce am pentru ca motivul fericirii mele intotdeauna pornește din mine.

25.3.23

"nu poate" sau "nu vrea" sa Ierte! (sursa net)

 Cele mai multe nenorociri din viata unui om au loc atunci cand "nu stie", "nu poate" sau "nu vrea" sa Ierte!

Pentru a putea ierta pe oricine si orice, ai nevoie sa te ierti in primul rand pe tine. Iertarea este primul pas si cel mai important catre vindecare si reconciliere. Poti trai ani de zile blocat în dimensiunea urii si a resentimentului. Faci acest lucru pentru un cuvant, pentru o fapta, poate chiar si pentru un gest, o privire,  interpretata de tine si de tiparele tale ca un afront adus propriului orgoliu. Un orgoliu care alimenteaza aversiunea şi violenta pentru ceva ce s-a întâmplat undeva în trecutul tău...Trecutul nu are altă funcţie în viaţa ta, afară de aceea de a stoca informatii si date. Tehnic vorbind, atentia ta in trecut furnizeaza energie informatiilor si le mentine vii. Tu esti cel mai puternic furnizor de energie pentru tot ce iti creeaza suferinta.Iti suprimi chiar instinctul de supravietuire. Reusesti sa te imbolnavesti, sa iti irosesti viata, tinand pumnii inclestati fara sa iti treaca prin cap ca intreg corpul te roaga sa ierti. Asculta-l si ai sa simti! Ai sa simti cum plamanii tai te roaga mereu sa ierti, sa te eliberezi ca sa poata respira mai usor. Inima ta te roaga mereu sa ierti, ca sa poata pompa viata prin tine. Ficatul tau te roaga mereu sa ierti ca sa-l eliberezi de energia furiei. Stomacul tau te roaga mereu sa ierti ca sa nu mai fie  coplesit de ura.Rinichii tai te roaga mereu sa ierti ca sa te poata purifica in continuare. Fiecare celula a corpului tau te roaga sa ierti ca sa poata functiona la unison cu scanteia divina din tine. Fiecare celula din acest Univers te roaga sa ierti ca sa te poti bucura de maretia si frumusetea vietii. 

Ierti pentru a te elibera pe tine! Eliberarea ta va topi funiile urii, furiei, resentimentelor, frustarilor cu care i-ai tinut legati pe cei cu care ai impartasit candva  pentru o clipa sau mai mult darul vietii.

DARUL POTRIVIT (sursa net)

Atunci când îți judeci lumea, semenii, darurile și viața, din perspectiva minții, a fricilor și a nevoilor pe care le hrănești - s-ar putea ca, prin ceea ce crezi și alegi să vezi în baza reperelor, a trăirilor și a convingerilor tale - să nu ții cont de adevărul inimii și de valorile tale sufletești.

Atunci când scoți din ecuația vieții, iubirea și rațiunea conștientă dobândită prin spirit - riști să nu înțelegi esența și valoare lucrurilor sau a realității pe care alegi să o privești.

Dând prea multă atenție ”ambalajului” care poartă darul pe care-l aștepți... s-ar putea să nu-l recunoști când îl primești... sau să nu-ți dai seama că - ceea ce trăiești sau ai primit, este răspunsul la ceea ce ai cerut.

Atunci când ești focalizat pe ambalaj... și nu pe conținut - nu vei ști că - darurile prețioase vin adesea în ambalaje ponosite, pentru a ajunge la cei ce pot iubi și prețui valoare, chiar și atunci când e ascunsă în ambalaje ponosite sau în lucrurile mici.

Când divinul îți ascultă rugămintea și-ți oferă răspunsurile sau darurile ”mult râvnite” - apleacă-te să ridici și să bagi în traistă darul ce-l primești, chiar de arată diferit de cel pe care tu îl aștepți.

De vei fi tentat să lași: grandomania, ignoranța, superficialitatea sau nepăsarea - să-ți inducă în gânduri, nevoia de a judeca, a respinge, a refuza sau a risipi darurile Crești pe care le primești - adu-ți aminte că, s-ar putea ca tu să fi cerut ceva, în mod greșit...sau să nu fii pregătit să prețuiești, ceea ce primești.

Când ești atașat de ”imaginea darului” și de felul în care el ajunge la tine - e mai bine să nu ceri ceea ce nu poți încă accepta, recunoaște și prețui ca valoare, ca lecție sau ca și conținut .

De ești mai preocupat de nemulțumirile tale cu privire la aspectul sau conduita ”mesagerului” care-ți aduce darul..., decât de mesajul sau de conținutul lui - vei pierde din vedere esența motivul pentru care a venit.

Când inima și sufletul îți sunt deschise pentru a primi ceea ce îți e menit, vei recunoaște în fiecare dar, valorile ce-ți sunt destinate, chiar de mintea e adesea tentată să judece ceea ce ai primit.

Autenticele tale valori vor veni în viața ta, doar atunci când vei fi pregătit să te desprinzi de judecățile și nemulțumirile minții, pentru a te putea bucura, de tot ceea ce primești și trăiești.

Înțelegând că, valoarea darurilor tale - este dată de felul în care înveți să prețuiești ceea ce primești - vei înțelege și faptul că, nemulțumirile tale golesc de valoare, energie și vitalitate, ceea ce refuzi să iubești.

Când pui la îndoială valoarea sau menirea darurilor tale - nu vei înțelege că - ceea ce primești, este mereu răspunsul la felul în care ceri sau definești ceea ce aștepți.

De vei crede în mod eronat, că, eșecurile tale, sunt efectul vreunui complot sau conjuncturi nefaste ale sorții, menite a te face să te simți nemerituos și nefericit - adu-ți aminte că TU ești cel chemat să-ți sfințești darurile, sufletul și locul în care trăiești, învățând să le iubești.

Când vei fi complet deschis față de forma în care poate să apară darul pe care-l ceri sau îl aștepți - vei înțelege că afirmația: ”cere și ți se va da” - nu definește forma darului și nici momentul în care-l primești.

De vei ști să-ți vizualizezi darul, la nivel mental... și să-l iubești, înainte de a-l primi sau materializa în ”realitatea fizică” a vieții tale sau în lumea în care trăiești - el se va plia perfect, pe ceea ce ești dispus să sădești ca energie și valoare în ”forma gând” prin care-l definești.

De vei învăța să iubești deopotrivă, atât ceea ce gândești, imaginezi și exprimi..., cât și ceea ce reușești să atragi sau să materializezi ca daruri, prin fapte și alegeri inspirate de intenții pozitive - vei dobândi înțelepciunea de a accepta și asuma în mod responsabil, , ceea ce ceri, trăiești și primești.

Când vei dobândi înțelepciunea de a prețui și a iubi, tot ceea ce ești, trăiești, exprimi, dăruiești și dobândești - vei dobândi abilitatea și curajul de a imagina și recunoaște ”darul potrivit” - indiferent de cine ți-l aduce... și independent de modul în care arată ambalajul în care îl primești.

Fiecare persoană vine cu un scop în viața ta (sursa net)

 🤩 Suflet drag, fiecare persoană vine cu un scop în viața ta.

🤯 Cum ar fi să binecuvântezi orice întâlnire chiar dacă îți place sau nu?

✅ Asta pentru că doar din această energie înaltă poți percepe lecția de viață a fiecărei experiențe.

⁉ Crezi că persoanele care te enervează apar întâmplător?

✔ De fapt ele sunt mesagerii prin care divinitatea te ajută să conștientizezi dacă ai scos de sub preș și ai rezolvat sau nu frustrările, mânia, supărarea, indignarea.

😃 Când ești bine cu tine, ai o atitudine de observator și nu te perturbă nici un comportament.

😡 Când ai răni nevindecate care poate au făcut puroi pe sub pansamentul pe care l-ai pus să le ascunzi, te deranjează și dacă doar te atinge cu un simplu cuvânt sau o tonalitate mai ridicată.

✔ Așa că, ai toate indiciile să- ți dai seama unde ai de lucrat cu tine.

PS ⁉ Tu cum stai cu enervarea? Experimentezi des această stare?

24.3.23

Reguli de viață (sursa net)

1. Omul rațional se adaptează la lume; cel irațional încearcă să adapteze lumea la el. De aceea, progresul depinde de cei iraționali.

2. Omul care nu crede în nimic se teme de toate.

3. Reputația este masca pe care omul este nevoit s-o poarte la fel cum pantalonii și sacoul.

4. Omul este ca o cărămidă, atunci când se arde, devine tare.

5. Unica lecț

ie pe care o putem învăța din istorie, este că oamenii nu învață nicio lecție din istorie.

6. Este plictistitor să îmbătrânești, dar este unica metodă de a trăi mult.

7. Fă tot posibilul să primești ceea ce iubești, altfel vei fi nevoit să iubești ceea ce ai primit.

8. Cel ce știe – face, cel ce nu știe – îi învață pe alții.

9. Sentimentul de percepere obiectivă a realității oamenii îl numesc deseori cinism.

10. Alcoolul este anestezia care ne ajută să suportăm operația ce se numește „viață”.

11. E mai ușor să trăiești cu o femeie pasională, decât cu una plictisitoare. Uneori ele sunt sugrumate, dar niciodată părăsite.

12. Nu există vreo femeie căreia să-i spui „la revede” în mai puțin de 30 de cuvinte.

13. Femeile ghicesc dintr-o dată cu cine suntem gata să le înșelăm. Uneori înainte ca să ne vină nouă asta în cap.

14. Cel mai mare păcat în raport cu cineva apropiat nu este ura, ci indiferența. Aceasta este adevărata culme a neomeniei.

15. Nu este periculos să fii sincer, mai ales dacă pe lângă asta mai ești și prost.

16. Să poți suporta singurătatea și să primești de la ea plăcere este un mare dar.

17. Soțul ideal este bărbatul care crede că are o soție ideală.

18. Nu avem dreptul să consumăm fericire, fără s-o producem.

19. Ura este răzbunarea lașului pentru frica pe care a simțit-o.

20. Dansul este expresia verticală a dorinței orizontale.

21. Lumea este constituită din trântori care vor să aibă bani, fără să muncească, și din proști, care sunt gata să lucreze, fără să îmbogățească.

22. Acum, când am învățat să zburăm prin aer ca păsările, să înotăm sub apă ca peștii, ne lipsește un singur lucru: să învățăm a trăi pe pământ ca oamenii.

23.3.23

Cinci recomandări (sursa net)

 Iată 5 recomandări pentru a te ajuta să începeți să-ți asumați responsabilitatea pentru viața și acțiunile tale:

1.Identifică-ți zonele din viața ta unde nu ai controlatPentru a-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta, trebuie să identifici anumite zone în care ai dat controlul altora din exterior. Faci asta prin credințe și convingeri preluate de la alții și însușite în perceperea vieții.

2.Găsește aspecte majore din viața la care ai renunțat, precum și la lucrurile de zi cu zi mai mici. Notează-le.

3.Evită să mai da vina pe exterior. Vina este gând negativ automat care te face neputincios să-ți schimbi soarta în viață. Dacă în mod obișnuit vă gândiți la lucruri de genul: „E vina ta că eu …” este timpul să elimini aceste gânduri. În loc să dai vina, întreabă-te care este rolul tău într-o situație și ce poți face pentru a-l îmbunătăți.

Când dai vina pe alții tu de fapt nu ești prezent în viața ta, ești deconectat de la tine și dai altora puterea asupra ta, astfel întreții starea de victimă și te menții pe un flux de conștiință al neputinței.

4. Găsește-ți propria fericire. Nu te mai aștepta ca altcineva – sau altceva – să te facă fericit. Fericirea adevărată nu vine de la un soț, un copil, un salariu mare sau o mașină nouă. Vine din interior prin stările pe care le trăiești când faci sau utilizezi ceva. Pune-te în fruntea propriei tale fericiri.
5. Făți o listă de acțiuni. Notează acțiuni specifice pe care le poți implementa pentru a-ți asuma responsabilitatea pentru viața ta.

Vă ofer aici câteva exemple care vă ajută atât la disciplinarea minții, la conectarea cu ființa voastră, cât și la starea de bine și sănătate a minții și corpului:

  • să bei un pahar de apă la fiecare oră;
  • să faci gimnastică zilnic 15 min;
  • să citești dintr-o carte zilnic 20-30 pagini;
  • să urmărești un documentar zilnic cu și despre pasiunile și hobyuri-le tale;
  • să faci o plimbare de 20 minute zilnic;
  • să vorbești cu cineva drag 10-15 minute, în termeni de cum te simți azi…, ce ai simțit.., ce ai mai descoperit…;

6.Începe de azi. De ce să aștepți? Poți începe să-ți asumi responsabilitatea ACUM. Uită-te la lista ta de acțiuni și începe să le introduci în rutina ta zilnică, fără să negociezi cu tine prin amânări de genul: le fac mai încolo, mâine, etc. Când îți vei asuma responsabilitate pentru viața ta peste 81% îți vei putea crea o viață cu sens, mai semnificativă, mai intenționată și mai plină de satisfacții.

Și, în cele din urmă, te vei simți mai fericit, mai valoros și mai puternic. De fapt te vei simți prezent în viața ta.

Această stare de prezență îți va aduce satisfacția unei vieți trăită ușor, frumos și bine.

twitter sharing button

Iartă, lasă și eliberează (sursa net)


  1. ”ÎNVĂȚĂ să taci în momente de cea mai mare turbulență: Liniștea sufletească și răbdarea sunt cei mai buni aliați ai tăi în timpul crizelor. Cucerirea acestor atribute face parte din evoluția ta spirituală.
  2. EVITĂ să judeci alți oameni: Percepția ta despre lumea exterioară face parte din lumea ta interioară. Când vorbești de rău pe alții, te vorbești de rău pe tine. Îi rănești și te rănești pe tine. Așadar, iubește-i și iubește-te pe tine
  3. CONCENTREAZĂ-ȚI atenția asupra lucrurilor pe care le iubești cel mai mult: persistă ceea ce Dacă te concentrezi pe negativ, vei crește dacă te concentrezi pe pozitiv. Vei crește și tu. Deci, ce alegi?
  4. Țineți tăcerea. Nu că ar fi rău să lupți, dar nu uita că e doar un test: Plătești datorii vechi sau consecințele acțiunilor vechi. Deci respiră, acceptă și lasă-l să curgă. Cu cât rămâi mai calm și receptiv, cu atât karma ta se curăță mai mult.
  5. AVEȚI SPERANȚĂ, ceea ce pare real este doar un produs al gândirii slabe a imaginației voastre. Schimbă-te! Gândurile sunt lucruri. Realitatea este creată de gândirea și gândirea ta colectivă. Schimbă-ți ideea și îți schimbi realitatea
  6. IARTĂ, LASĂ ȘI ELIBEREAZĂ: poate fi greu, dar necesar. Aceste sentimente negative sunt cele care perpetuează ciclul karmei. Cineva trebuie să se rupă, să înceapă să facă!
  7. VORBEȘTE MEREU POZITIV: Cuvintele tale modelează și realitatea, atât a ta, cât și a altora. Ai grijă ce spui, fii pozitiv și afirmativ și alege-ți cuvântul foarte bine.
  8. MEDITAȚI CEL PUȚIN O DATĂ PE ZI (5 minute ar fi un început bun): Este cel mai bun mod de a vă liniști mintea și de a intra în contact cu ființa spirituală.
  9. VIZUALIZEAZĂ SITUAȚII FAVORABILE PENTRU TINE ȘI CEI DRAGI: Ce ai în mintea ta se va manifesta în realitatea ta. Creează această realitate pentru tine și cei dragi, vei crea fericire și vei adăuga dharma.
  10. DĂRUIEȘTE IUBIRE INDIFERENT DE CE PRIMEȘTI.”
facebook sharing button
twitter sharing button
pinterest sharing button