Șarlatania există de când lumea (sursa net)

 Sigur că şarlatanii şi şarlatania există de când lumea şi pământul, nimic nou sub soare, dar avem şi noi pretenţiile noastre… 

Ideea e că disperarea şi subcultura au atins un asemenea nivel, încât şarlatania de acest gen, de Ev Mediu, transbordat în cultura internetului,unde poti Vinde nimic. 

Iar nimicul pe care îl vindea era neprețuit, căci în nimicul acela fiecare cumpărător se regăsea pe sine. Cu ochii strălucitori și vocea caldă, vânzătorul avea grijă ca fiecare cumpărător să o ia pe drumul potrivit lui.

Își asumase rolul cu totul și îi făcea pe oameni să creadă că o să se aleagă cu bogății imense care o să îi facă faimoși, stele printre stele. Doar le reamintea că în nimic se află totul.

CICLURILE DE 7 ANI ALE VIEȚII OMULUI (sursa net)

 CICLURILE DE 7 ANI ALE VIEȚII OMULUI....

"De la 0 la 7 ani:

Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.

De la 7 la 14 ani:

Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.

De la 14 la 21 de ani:

Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.

De la 21 la 28 de ani:

Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi crearea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie. Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.

De la 28 la 35 de ani:

Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.

De la 35 la 42 de ani:

Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus. Relația cu societatea, de asemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.

De la 42 la 49 de ani:

Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existențiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens, în afara bunurilor materiale?

De la 49 la 56 de ani:

Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții.

A fost cândva (sursa net)

 A fost cândva… când, la primele patru clase, erai controlat inclusiv dacă ai batistă, unghiile tăiate, părul tuns, iar în clasă nu auzeai decât vocea Învățătorului.

Vocile noastre se auzeau în pauze sau după ore… când ne jucam, pentru că aveam și timp să ne jucăm… “cu cheia la gât”.

A fost cândva… când clasele V-VIII însemnau pregătirea pentru Treapta I care era, de fapt, intrarea la liceu.

Pe atunci, niciunul dintre noi nu auzisem de cuvântul “meditații”.

Totul se învăța în clasă și chiar se învăța! … și uite așa rămânea timp să ne și jucăm… “cu cheia la gât”.

A fost cândva… când, după ce tremuram de emoții la Treapta I, intram la liceu, iar clasele  a IX-a și a X-a erau, cumva, mai relaxante, dar primeam informații și despre ce înseamnă o viitoare meserie.

Și cu toate că Treapta a II-a bătea la ușă, rămânea timp și pentru filme, plimbări sau excursii… de data aceasta, “cu cheia in buzunar”, pentru că deja eram mari.

A fost cândva… când clasele a XI-a și a XII-a însemnau pregătirea pentru a intra la facultate. Pe nimeni nu interesa Bacalaureatul și nu pentru că nu ar fi contat, dar nimeni nu își imagina că nu l-ar fi luat… pentru că eram pregătiți, pentru că știam.

Abia atunci, prin clasa a XII-a, unii dintre noi mai făceam pregătire suplimentară, dar era pe final de clasă și în apropierea admiterii la facultate. Și cu toate acestea, aveam timp pentru prieteni, aveam timp pentru noi… iar cheia era tot în buzunar.

A fost cândva… când totul se învăța “la clasă” și aveam timp și pentru noi.

Treptat, meditațiile au apărut undeva pe la clasa a X-a, apoi a IX-a… ca să ajungă acum chiar la clasele primare. 

Și uite așa, asistăm impasibili la privatizarea învățământului.

Asistăm la dezvoltarea unui învățământ paralel, care duce la o inegalitate între copii. 

Cam de aici cred că trebuie plecat!

Cineva a luat cheia copiilor de la gât… și le-a luat-o apoi și din buzunar.

Acel sau acei Cineva, nu și-au dat seama că făcând acest lucru, au luat copiilor și timpul liber pe care îl aveau după ore!

De fapt, le-a luat

Copilăria și dreptul de a porni în viață cu șanse egale.

De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi (sursa net)

 “Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi

– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?

– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.

– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine?

întrebă din nou înteleptul.

– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt

discipol.

Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atuncil el ii lămuri:

– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că,a atuncicând două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să sep poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai taret trebuiesă strige din cauza distanţei şi mai mari.

Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de

cealaltă, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât

inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.”

Cea mai bătrâna pădure din România (sursa net)

 Cea mai bătrâna pădure din România : Pădurea Mociar din Judeţul Mureş

Conform datelor remise publicităţii de către Romsilva cea mai bătrână pădure din ţara noastră este pădurea Mociar de lângă localitatea Nădaşa din Judeţul Mureş. Pădurea este situată în apropierea şoselei care face legătura cu staţiunea turistică Sovata, fiind străjuită de dealuri domoale acoperite cu pajişti şi păduri. Aici, la mică distanţă de oraşul Reghin, şi între satele Salavăstru, Beica de Jos şi Gurghiu, undeva la altitudinea de circa 400 metri se întinde pădurea Mociar, care are o suprafaţă de circa 48 de hectare.

Pădurea Mociar a fost studiată de-a lungul timpului de către numeroşi biologi care au declarat unanim că aceasta este cea mai bătrână pădure din România. Pe baza cercetărilor de teren, aici au fost identificaţi circa 300 de arbori, în speţă fagi şi stejari care au vârste cuprinse între 650-720 ani. 

Aproximativ jumătate dintre stejari multiseculari au murit practic de bătrâneţe, fiind uscaţi, dar nu au fost încă tulburaţi de intervenţia omului. Există şi un număr îmbucurător de stejari mai tineri, cu vârste cuprinse între 400 şi 500 de ani. Pădurea este relativ rară şi situată într-o zonă mlăştinoasă, cu multe bălţi. 

Deşi pădurea este relativ bine protejată, din nefericire nu se poate spune acelaşi lucru şi despre salvarea rezervaţiei floristice, căci deseori ciobanii vin şi pasc oile în interiorul păduruii, activitate interzisă de lege, dar nerespectată și care distruge multe specii de plante rare. Fauna este tipică pădurilor colinare din Transilvania, la Mociar fiind prezenţi mistreţii, căprioarele, vulpile, bursucii, iepurii, diverse rozătoare precum şi numeroase specii de păsări.

Pădurea Mociar este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier)

Paștele Cailor” chiar există (sursa net)

 Știai că „Paștele Cailor” chiar există?

De obicei, atunci când românii folosesc expresia „la Paștele Cailor” vor să transmită faptul că un anumit lucru nu se va întâmpla „niciodată”. Nu toată lumea știe că această sărbătoare chiar există în calendarul ortodox.

Sărbătoarea „Paştele Cailor”, cunoscută și ca „Ispas” are loc în ziua de Înălţarea la Cer a Mântuitorului, adică în joia din săptămâna a şasea de după Paşti. Asemeni multor dintre sărbătorile pascale, nici aceasta nu are o dată fixă.

De unde vine expresia „Colac peste pupăză”?

Cel mai probabil, românii folosesc expresia „la Paştele Cailor“ cu sensul de „niciodată“ pentru că nu se știe cu exactitatea data pe care va cădea aceasta. Conform calculelor, se întâmplă doar o dată la 4 sau 7 ani ca sărbătoarea să cadă în aceeași zi.

Conform obiceiului, în unele zone ale țării, de Paștele Cailor, caii nu sunt puşi la căruţă și sunt lăsați să se odihnească. În alte zone, preoții chiar țin diferite slujbe pentru sănătatea cabalinelor. La Paştele Cailor, oamenii obişnuiesc să organizeze târguri şi să vândă animale. 

Această sărbătoare are o importanță deosebită la sud de Dunăre, în Bulgaria. Femeile de origine bulgară pregătesc o turtă numită konceta, ce are formă de cal. După ce turta este sfinţită la biserică, ea se împarte stătenilor care au în grajd un cal.

Ce spune legenda despre Paștele Cailor?

O legendă spune că, atunci când Fecioara Maria îl năștea pe Iisus în iesle, caii erau animalele care făceau mare gălăgie. Fecioara Maria i-ar fi blestemat pe aceștia să fie animale mereu flămânde, cu excepția unei singure zile pe an: Paștele cailor.

Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău ( sursa net)

 Când mori, nu-ți face griji pentru corpul tău..

Rudele tale vor face tot ce trebuie:

- O să-ți scoată hainele;

- Te vor spăla;

-Ei te vor îmbrăca;

- Te vor scoate din casă și te vor livra la noua ta adresă.

Mulți vor veni la înmormântare să te onoreze.

Unii chiar își vor anula planurile și vor cere să fie eliberați de la muncă pentru a participa la o înmormântare.

  Hainele tale pe care le-ai purtat vor fi fie împrumutate, vândute, donate sau arse.

Cheile tale, instrumentele tale, cărțile tale, jocurile tale, colecțiile tale, toate lucrurile tale vor aparține altor oameni.

  Și fii sigur că lumea fără tine nu se va opri și va plânge pentru tine. Economia va funcționa.

Vei fi înlocuit la locul tău de muncă. Cineva cu aceste abilități sau chiar mai bune îți va lua locul.

  Proprietatea ta va trece moștenitorilor.

Fără îndoială că tu și faptele tale mici sau mari din viața ta vor fi discutate, judecate și criticate.

Oamenii care te-au cunoscut doar în față vor spune: "săracul! "

Prietenii tăi buni vor plânge ore sau zile, dar apoi vor râde din nou.

Animăluțele tale se vor obișnui cu un nou stăpân.

Fotografiile tale vor sta agatate pe perete o vreme, apoi vor fi puse pe mobila si apoi intr-o cutie.

Altcineva va sta pe canapeaua ta și se va uita la televizor, altcineva va sta la masa ta și va mânca pe ea.

   Durerea profundă din casa ta va dura o săptămână, două, o lună, sau două, un an, sau doi. Apoi te vei alătura amintirilor și apoi povestea ta se va termina. Se va termina printre oameni, se va termina aici, se va termina in lumea asta, dar povestea ta incepe intr-o noua realitate... în viața ta după ce mori.

  Viața ta pământească în care ți-ai putea muta corpul acolo unde ai dat sens lucrurilor pe care le aveai aici își va pierde acum semnificația sau importanța pentru lucrurile care au fost.

De pierdut: frumusețea corpului tău; nume; numele de familie; proprietate; credite; poziție de lucru;

cont bancar; casă; vehicul; titluri academice; colegi de clasă; trofee; prieteni; copii... 

În noua ta viață, tot ce vei avea nevoie este sufletul tău.

Singura proprietate pe care o vei avea este sufletul.

Așadar, încearcă să trăiești pe deplin și să fii fericit cât timp ești aici ...

"Nu poți lua de aici ceea ce ai. 

                    Vei lua doar ce ai dat!"